HEMOROIZI

Termenul de “hemoroizi” provine din greaca veche (haima = sange si thoos = scurgere) si deci s-ar traduce prin “hemoragie“, fiind legat de simptomul cel mai pregnant al acestei afectiuni.

Desi afectiunea este cunoscuta din timpuri stravechi (Hippocrate, Celse, Äeticus, practicau cura hemoroizilor prin cauterizare sau ligaturi), exista inca multe controverse in ceea ce priveste aceasta boala.

Ce sunt hemoroizii ?

Clasic, hemoroizii au fost definiti ca dilatatii de tip varicos (asemanator cu varicele membrelor inferioare) ale venelor anorectale; astazi se considera ca existenta acestor dilatatii venoase anale (mai ales ale plexului hemoroidal intern) este un fenomen morfologic normal, aceste dilatatii venoase existand in mod constant, la toti oamenii, ele constituind “hemoroizii fiziologici” care au un rol esential in etanseizarea inchiderii orificiului si a canalului anal si deci in asigurarea continentei de finete a gazelor.

De ce apare boala la nivelul lor ?

Se considera ca aceste dilatatii hemoroidale anatomic normale devin entitati patologice (adica boala), numai atunci cand se manifesta clinic prin semne, simptome sau complicatii, fenomene care apar ca o consecinta a actiunii asupra lor a unor factori patogeni (care determina aparitia bolii), factori patogeni care pot fi functionali, infectiosi, dismetabolici sau disendocrini.

In aceasta acceptiune se afirma ca, sub influenta acestor factori patogeni diversi, se produce o alterare a structurii si a troficitatii peretelui venelor hemoroidale, ceea ce are ca si consecinta transformarea dilatatiilor venoase normale (fiziologice) in dilatatii patologice (adica bolnave), ca numar, calibru, confluente.

Ca urmare, apar perturbari in circulatia sanguina locala, in principal staza (stagnarea sangelui), care pe de o parte agraveaza in mod secundar leziunile peretelui venos, accentuand dilatatiile, iar pe de alta parte favorizeaza sangerarile si trombozele (inchegarea sangelui stagnant), ceea ce determina aparitia semnelor si a complicatiilor bolii hemoroidale (sangerare, prolaps, scurgeri, etc.).

Cum apar hemoroizii ?

Dilatatiile fiziologice (normale) hemoroidale interne sunt fixate si mentinute in pozitia lor normala (la 3-4 cm. in interiorul canalului anal) printr-un tesut musculo-fibro-elastic care are tendinta sa degenereze cu varsta. Aceasta tendinta a putut fi observata incepand chiar cu a treia decada de varsta (dupa 30 de ani). Aceasta deteriorare a tesutului de sustinere conduce la o laxitate (mobilitate) anormala a mijloacelor principale de fixare a hemoroizilor, care nu vor mai fi astfel atasati straturilor profunde ale canalului anal.

Hemoroizii se pot astfel “misca” atunci cand presiunea intrarectala tinde sa creasca (constipatie, defecatie dificila). In punctul maxim tesutul de fixare se rupe, astfel incat hemoroizii interni vor fi permanent prolabati (”cazuti”) la nivelul canalului anal.

Prolapsul este, de fapt, unul dintre simptomele caracteristice afectiunii. Secundar, prolapsul determina distensia componentei vasculare, contribuind la cresterea in dimensiuni a hemoroizilor.

In final, mobilizarea si distensia produc fragilizarea mucoasei care acopera plexul hemoroidal intern, aceasta putandu-se rupe usor, mai ales in cazul constipatiei, determinand astfel aparitia sangerarilor. Cel de-al doilea simptom al hemoroizilor il constituie de fapt tocmai sangerarea.

Determinarea genetica (”mostenirea” ereditara) a deteriorarii tesuturilor de suport ale hemoroizilor interni poate constitui o explicatie plauzibila a incidentei crescute a hemoroizilor in unele familii.

De ce simptomele apar intermitent ?

Evolutia naturala a bolii hemoroidale cuprinde perioade intermitente de “liniste” si perioade in care simptomatologia caracteristica este prezenta. Nu exista o corelatie exacta intre marimea hemoroizilor si manifestarea lor clinica, mase hemoroidale largi putand evolua fara nici un simptom, iar mici hemoroizi putand fi responsabili de sangerari importante si disconfort.

Exacerbarea ocazionala a mecanismelor fiziopatologice (constipatia, abuzul de condimente si alcool, etc.) si vasculare care determina intermitenta manifestarilor din boala hemoroidala pot fi explicate prin supraadaugarea fenomenelor inflamatorii care sunt de obicei asociate cu manifestarile acute ale bolii. Aceste fenomene inflamatorii produc cortegiul simptomatic cunoscut (durere, edem, sangerare), determinand pacientul sa se prezinte la medic.

Diversii factori favorizanti care actioneaza intamplator si in cantitati variabile determina aparitia intermitenta a simptomatologiei obisnuite, sau exacerbari acute, ocazionale, de tipul crizelor hemoroidale.

Evolutie si complicatii

Evolutiv, hemoroizii interni parcurg in timp o serie de stadii evolutive, denumite grade ale bolii hemoroidale si numerotate de la 1 la 4, si anume:

• gradul 1 – hemoroizi neprocidenti
• gradul 2 – hemoroizi procidenti dupa defecatie, dar reductubili spontan
• gradul 3 – hemoroizi procidenti, exteriorizabili cu ocazia oricarui efort (defecatie, tuse, stranut, etc.), dar reductibili numai manual
• hemoroizi interni procidenti, ireductibili (nici macar manual)

Complicatiile bolii hemoroidale au fost clasificate in complicatii dureroase, complicatii hemoragice, complicatii supurative si complicatii diverse (de tipul polipilor sau pseudopolipilor hemoroidali).

CANCERUL PULMONAR

Cancerul pulmonar constă în creşterea necontrolată a celulelor anormale în unul sau ambii plămâni.

Ulterior se formează aglomerările de celule canceroase (tumorile) care împiedică funcţionarea normală a plămânului şi în final îl distrug.

Tipurile de cancer pulmonar

Cele două tipuri principale de cancer pulmonar sunt: cancerul non-microcelular (80% din cazuri) şi tipul cu celule mici (20%). Denumirile se referă la tipul celulelor care alcătuiesc tumora şi nu la dimensiunea tumorală.

Cancerul pulmonar fără celulă mică

Este clasificat în trei subtipuri:

1. Adenocarcinoame localizate în glandele mucoase.
2. Carcinomul scuamos sau epidermoid localizat în tubii bronşici.
3. Carcinomul cu celule mari aflat aproape de suprafaţa pulmonară.

Aproape întotdeauna cancerul pulmonar începe într-un plămân şi dacă nu este tratat poate disemina la nivelul ganglionilor limfatici şi în alte ţesuturi din torace (inclusiv plămânul opus). De asemenea, cancerul pulmonar poate metastaza în oase, creier, ficat sau alte organe.

Cancerul cu celule mici

Este mai agresiv ,creşte şi diseminează rapid. Există două stadii ale bolii: limitat şi extensiv. De cele mai multe ori la momentul diagnosticului există deja metastaze.

Statistici:

• Aproximativ 339.000 de cazuri noi au fost diagnosticate în 2001, reprezentând 26% din totalitatea noilor cazuri de cancer.
• Aproximativ 314.000 de români vor muri de cancer pulmonar în 2002, reprezentând 56% din totalitatea deceselor prin cancer.
• Cancerul bronho-pulmonar se situează pe locul doi după cel de prostată la bărbaţi şi cel de sân la femei. Ca mortalitate ocupă primul loc la ambele sexe.
• Anual cancerul pulmonar determină moartea mai multor bărbaţi şi femei decât cancerul de prostată şi de sân sau colorectal.
• între 1960 şi 1990 decesele prin cancer pulmonar în rândul femeilor au crescut cu aproximativ 40%.

Simptomatologie

O lungă perioadă de timp boala nu are nici o manifestare,diagnosticul fiind întâmplător.

Semnele şi simptomele cancerului pulmonar sunt iniţial nespecifice şi adesea sunt confundate cu ale unor afecţiuni mai puţin grave.

Manifestări respiratoriii

• Dispnee (dificultate la respiraţie).
• Modificarea caracteristicilor tusei la un fumător
• Persistenţa tusei la un nefumător.
• Durerea toracică
• Modificarea sputei (culoare, cantitate)
• Prezenţa sângelui în spută
• Wheezing (respiraţie şuierătoar e)
• Infecţii respiratorii repetate, greu tratabile.Alte semne şi simptome ale cancerului pulmonar pot să nu fie de origine respiratorie
• Oboseala
• Pierderea apetitului
• Tulburări de echilibru, de vedere, ale memoriei.
• Scădere ponderală nejustificată.
• Febră
  De asemenea, pot exista semne şi simptome determinate de diseminarea bolii în alte zone ale organismului. În funcţie de organele afectate, acestea pot include cefalee, slăbiciune generală, durere, fracturi osoase, sângerări sau cheaguri de sânge.

Diagnosticul cancerului pulmonar

Diagnosticarea precoce a cancerului pulmonar este capitală pentru îmbunătăţirea şanselor de supravieţuire. Se folosesc o serie de teste, de la simplul examen clinic la metode imagistice sofisticate:

Examenul clinic - este important pentru evidenţierea semnelor de boală. Examenul toracelui (inspecţie, palpare, percuţie,

Radiografia toracică este cea mai simplă metodă ce poate ridica suspiciunea de cancer pulmonar.

Bronhoscopia reprezintă vizualizarea corectă a arborelui bronşic şi recoltarea de ţesut pentru examenul anatomo-patologic(biopsie)

Examenul citologic din spută, aspirat, lavaj sau brosaj sau examanul anatomo-patologic al materialului tisular sunt metodele care pun diagnosticul de certitudine(prezenţa celulelor canceroase)

Tomografia computerizată (TC) este metoda prin care se precizează stadiul bolii, de care depinde conduita terapeutică.

Rezonanta Magnetica Nucleara RMN este similară TC cu excepţia că foloseşte un câmp magnetic în locul razelor X pentru a crea imaginea structurilor analizate.

Tomografia cu emisie de pozitroni (PET-scan) este o metodă nouă, sofisticată, cu unele avantaje faţă de TC sau RMN.

Tratament

Noile opţiuni terapeutice au crescut semnificativ ratele de supravieţuire de-a lungul ultimilor decade. Există trei modalităţi principale de tratament:

Chirurgia: operaţia de îndepărtare a tumorii (şi a ţesutului înconjurător, a unei părţi din pulmon sau a întregului pulmon).

Chimioterapia: Tratamentul cu droguri anticanceroase pentru micşorarea sau distrugerea tumorii.

Radioterapia: tratamentul ce foloseşte radiaţii ionizante(raze X, radium, neutroni) ţintit pe volumul tumoral..

Factorii de risc:

• Fumatul
• Expunerea la anumite substanţe industriale, precum arsenic, radon, azbest, nichel, crom
• Unele substanţe chimice organice: hidrocarburi aromatice policiclice
• Expunerea la radiaţii din surse ocupaţionale, medicale sau de mediu
• Poluarea aerului
• Boli pulmonare cronice

 

BRONSITA

 GENERALITATI

Bronsita reprezinta inflamatia cailor aeriene ce duc aerul la plamani (bronhiile terminale). Inflamatia la acest nivel produce edem (cresterea volumului) si se produce mucus (sputa). Edemul si sputa favorizeaza tusea si astfel respiratia devine dificila. Sunt doua tipuri de bronsita: - bronsita acuta, care se instaleaza rapid si se vindeca in 2-3 saptamani; apare la persoanele fara alte boli; majoritatea persoanelor care fac bronsita acuta nu necesita tratament - bronsita cronica, cu recurente frecvente, cu manifestari de lunga durata; apare de obicei la persoanele fumatoare. Tuse productiva (cu sputa) timp de 3 luni pentru cel putin 2 ani la rand sugereaza bronsita cronica. Bronsita cronica este o forma de boala pulmonara obstructiva. Bronsita acuta afecteaza atat adultii cat si copii.

CAUZE

Bronsita acuta este cauzata de cele mai multe ori de un virus. Apare frecvent in perioadele de iarna, de obicei dupa un episod de raceala sau gripa produsa de unul din virusurile: coronavirus, adenovirus sau rhinovirus. Virusul respirator sincitial poate determina bronsita acuta in special la persoanele invarsta (peste 65 de ani). In 10% din cazuri bronsita acuta este determinata de bacterii. Bronsita acuta poate fi de asemenea cauzata de expunerea la fum, chimicale, aer poluat, substante ce irita mucoasa respiratorie sau de aspirarea (inhalarea involuntara) de alimente, voma sau mucus.

TRANSMITERE

Bronsita acuta se raspandeste prin picaturi de saliva infectate sau mucus cu incarcatura virala, eliminate prin stranut sau tuse, care ajung in aer si vor fi inhalate sau ajung pe obiecte. O persoana se poate infecta prin inhalarea de particule virale, bacteriene sau prin atingerea unui obiect infectat si apoi atingerea nasului, ochilor sau gurii.

 SIMPTOME

Simptomele de bronsita acuta apar de obicei la 3-4 zile dupa o infectie de tract respirator superior, de exemplu gripa sau raceala. Simptomele sunt: - tusea, poate fi principalul simptom: aceasta poate fi seaca (uscata, fara sputa) in primele zile, iar mai apoi devine productiva (elimina sputa); sputa poate fi de culoare galbena, verde sau poate fi transparenta; in unele cazuri pot aparea striuri de sange (mici fire de sange in sputa) - febra moderata, de obicei in jur de 38°C (o febra inalta poate indica pneumonie) - senzatie generala de astenie - senzatie de arsura, constrictie, durere surda in piept inrautatite de inspirul profund si tuse - wheezing (zgomot suierator) - senzatie de lipsa de aer. La majoritatea persoanelor simptomele se remit in 2-3 saptamani. Totusi la 20% tusea dureaza pana la 4 saptamani. De cele mai multe ori este greu de deosebit o bronsita acuta de cauza bacteriana de una virala, iar alte boli, ca de exemplu pneumonia sau astmul, pot avea simptome asemanatoare cu bronsita. Datorita faptului ca pneumonia este o boala grava, este necesar sa se faca diferentierea de bronsita, iar unul dintre semnele ce le deosebesc este febra inalta din pneumonie.

MECANISM FIZIOPATOGENIC

Bronsita acuta este inflamatia cailor care duc aerul la plamani (bronhiilor). Inflamatia este urmarea unei infectii pornita de la nivelul tractului respirator superior, ca raceala sau gripa. Infectia se extinde de la nivelul nasului, gurii si gatului, la bronhii, unde va produce edem si cresterea secretiei de mucus. In primele zile tusea este seaca, iar mai apoi pe masura ce creste secretia de mucus, tusea devine productiva. Edemul la nivelul bronhiilor si cantitatea crescuta de mucus ingreuneaza respiratia. Vindecarea depinde de mai multi factori printre care: - varsta si starea de sanatate; - microbul care a produs infectia (bronsita acuta virala este de cele mai multe ori mai putin severa decat cea produsa de bacterii); - fumatul.

COMPLICATII

Majoritatea persoanelor nu dezvolta complicatii. In cazul in care acestea apar ele pot fi: - pneumonia: atunci cand simptomele se modifica (oboseala marcata, febra inalta, durere in piept, respiratie ingreunata) este semn ca s-a instalat pneumonia; - recurenta bronsitei: aceste recurente apar de obicei la persoanele fumatoare, la cei cu imunitatea scazuta (bolnavii de SIDA, fibroza chistica sau cancer). Bronsita acuta poate de asemenea sa determine distrugeri ale peretilor bronhiilor (bronsiectazii). La persoanele care au boli respiratorii cronice, ca astm, bronsita acuta poate determina inrautatirea tusei si a wheezing-ului. Copiii si pesoanele invarsta au risc mai mare de dezvoltare a complicatiilor.Copiii cu episoade repetate de bronsita acuta se investigeaza suplimentar pentru existenta de corpuri straine in caile aeriene sau alte probleme ale tractului respirator ca: - fibroza chistica, o boala genetica ce este caracterizata prin prezenta de mucus gros in caile aeriene; - bronsiectazii, o boala in care caile aeriene sunt afectate (acestea sunt largite si se infecteaza frecvent); - alergii, reactii ale sistemului imun la substante prezente in mod obisnuit in atmosfera; simptomele includ tuse si respiratie ingreunata (rinita alergica este o manifestare frecventa a alergiilor); - sinuzita, o infectie a mucoaselor care acopera nasul si sinusurile faciale, se manifesta prin: durere la apasarea sinusurilor si tuse productiva; - amigdalita, inflamatia amigdalelor, mici formatiuni aflate in partea posterioara a nasului si gatului.

COMPLICATII

Majoritatea persoanelor nu dezvolta complicatii. In cazul in care acestea apar ele pot fi: - pneumonia: atunci cand simptomele se modifica (oboseala marcata, febra inalta, durere in piept, respiratie ingreunata) este semn ca s-a instalat pneumonia; - recurenta bronsitei: aceste recurente apar de obicei la persoanele fumatoare, la cei cu imunitatea scazuta (bolnavii de SIDA, fibroza chistica sau cancer). Bronsita acuta poate de asemenea sa determine distrugeri ale peretilor bronhiilor (bronsiectazii). La persoanele care au boli respiratorii cronice, ca astm, bronsita acuta poate determina inrautatirea tusei si a wheezing-ului. Copiii si pesoanele invarsta au risc mai mare de dezvoltare a complicatiilor.Copiii cu episoade repetate de bronsita acuta se investigeaza suplimentar pentru existenta de corpuri straine in caile aeriene sau alte probleme ale tractului respirator ca: - fibroza chistica, o boala genetica ce este caracterizata prin prezenta de mucus gros in caile aeriene; - bronsiectazii, o boala in care caile aeriene sunt afectate (acestea sunt largite si se infecteaza frecvent); - alergii, reactii ale sistemului imun la substante prezente in mod obisnuit in atmosfera; simptomele includ tuse si respiratie ingreunata (rinita alergica este o manifestare frecventa a alergiilor); - sinuzita, o infectie a mucoaselor care acopera nasul si sinusurile faciale, se manifesta prin: durere la apasarea sinusurilor si tuse productiva; - amigdalita, inflamatia amigdalelor, mici formatiuni aflate in partea posterioara a nasului si gatului.

CONSULT DE SPECIALITATE

Se apeleaza la medici: - cand apar durerile, senzatiile de apasare la nivelul toracelui sau cand apar dificultati de respiratie; - cand se elimina cantitati mari de sange; - cand se inteteste wheezing-ul sau apare dificultatea in respiratie, chiar si in repaus; - cand sputa este de culoare galbena sau verde, cand tusea productiva tine mai mult de 2 zile, si se insoteste de febra 38°C sau mai mult; - cand apar simptomele de bronsita acuta la o persoana cunoscuta cu boala cronica pulmonara; - cand tusea se insoteste de voma, sau dureaza mai mult de 4 saptamani; - cand nu se observa nici o modificare dupa un tratament de 14 zile.

MEDICI SPECIALISTI RECOMANDATI

Bronsita acuta poate fi diagnosticata si tratata de: - medicul de familie; - medicul generalist; - medicul pediatru; - medicul de medicina interna. In cazul in care apar complicatiile sau cand sunt episoade repetate de bronsita acuta bacteriana, este indicat consultul unui pneumolog.

INVESTIGATII

Nu se fac investigatii de laborator de rutina pentru diagnosticarea bronsitei acute. Diagnosticul se pune pe baza istoricului, a simptomatologiei si a examenului fizic. In cazul in care bronsita este produsa de virusuri, nu sunt indicate teste de laborator. In cazul in care se banuieste o infectie bacteriana, este necesara efectuarea de culturi si de antibiograma (teste pentru stabilirea antibioticului eficient). Teste suplimentare sunt necesare la copii sau la persoanele cu varsta peste 65 de ani. De asemenea se recomanda investigatii suplimentare in cazul in care: - bronsita acuta nu se remite in 2-3 saptamani - se suspecteaza pneumonia, tuberculoza sau insuficienta cardiaca - sistemul imunitar este deficient (persoanele cu imunitate scazuta sunt mai predispuse la dezvoltarea complicatiilor) - prezenta de boli respiratorii cronice: astm sau boala obstructiva cronica - simptomele nu se remit in urma tratamentului cu antibiotice sau cand este nevoie de spitalizare - cand pulsul este mai mare de 100 batai pe minut, frecventa respiratorie este mai mare de 24 respiratii pe minut, iar temperatura este mai mare de 38°C - cand se suspecteaza o infectie bacteriana a tractului respirator superior - cand se suspecteaza sindromul respirator sincitial, o boala respiratorie cu simptome asemanatoare cu pneumonia. Investigatiile posibile sunt: - radiografia toraco-pulmonara (la persoanele cu bronsita acuta nu se observa modificari pe radiografie) - culturi bacteriene colorate Gram (coloratie pentru a pune in evidenta anumite bacterii la microscop) si antibiograma; aceste teste determina tipul agentului microbian si tipul de antibiotic la care acesta este sensibil - alte teste: sumar de urina si nivelul oxigenului in sange (aceste teste identifica bacteria sau virusul si indica gradul de afectare a functiei pulmonare).

EXPECTATIVA VIGILENTA

Expectativa reprezinta perioada de timp in care sunt observate simptomele si nu se intervine terapeutic. Se indica de obicei expectativa la pacientii care nu au alta boala asociata.

TRATAMENT

Se indica tratamentul medicamentos in cazul in care: - tusea este productiva, iar mucusul este de culoare galbena sau verde si are consistenta crescuta - respiratia este dificila - durere la nivelul pieptului - febra persistenta. Terapia bronsitei acute la persoanele fara alte boli asociate include mijloace de a scadea frecventa tusei, scaderea febrei si a durerii. Antibioticele nu sunt de obicei indicate. In cazul pacientilor cu alte boli asociate ca: astm, boala pulmonara obstructiva cronica, insuficienta cardiaca, tratamentul este mai elaborat. Majoritatea cazurilor de bronsita acuta se vindeca in 2-3 saptamani si tratamentul la domiciliu este singurul indicat. Tratament ambulator (la domiciliu) Acest tratament include: - ameliorarea tusei prin administrarea de lichide, dropsuri pentru tuse si evitarea expunerii la agenti iritanti; de asemenea se pot administra antitusive, care duc la oprirea tusei sau expectorante care fluidifica secretiile si fac eliminarea lor mai usoara - evitarea cafelei si a alcoolului deoarece acestea favorizeaza deshidratarea - incetarea fumatului sau a expunerii la fum de tigara - repaus, odihna pentru a permite organismului sa elimine infectia - administrarea de acetaminofen (paracetamol), ibuprofen sau aspirina pentru a diminua simptomele (nu se administreaza aspirina sub varsta de 20 de ani) - umidifierea atmosferei din camera (caldura si umiditatea fluidizeaza mucusul si il fac mai usor de eliminat) - inhalarea de beta2-agonisti, care vor dilata caile aeriene si vor diminua wheezing-ul si tusea; acesti compusi poata avea efecte adverse ca tremor si agitatie - antibioterapia, la persoanele cu risc crecut de dezvoltare a complicatiilor; de asemenea antibioticele pot fi administrate la persoanele la care beta2-agonistii nu au avut efect. La majoritatea pacientilor cu tratament la domiciliu, administrarea de antibiotice nu este necesara, deoarece majoritatea cazurilor de bronsita acuta sunt produse de virusuri, iar antibioticele nu au efect pe virusuri. Administrarea de antibiotice fara scop poate determina efecte adverse ale acestora sau aparitia rezistentei anumitor bacterii la acel antibiotic. Rezistenta odata formata va face ca la o alta administrare a antibioticului acesta sa fie mai putin eficient. In cazul prescrierii de antibiotice trebuiesc administrate toate pastilele prescrise, chiar daca simptomele se amelioreaza. In cazul in care nu se administreaza toata reteta este posibil sa ramana microbi restanti.Alte tratamente Corticoterapia poate fi indicata pentru a diminua dificultatea respiratiei, frecventei wheezing-ului sau a acceselor de tuse, in cazul pacientilor cu astm sau boala pulmonara obstructiva cronica. Pacientii care dezvolta complicatii necesita tratament diferit.

TRATAMENT

Se indica tratamentul medicamentos in cazul in care: - tusea este productiva, iar mucusul este de culoare galbena sau verde si are consistenta crescuta - respiratia este dificila - durere la nivelul pieptului - febra persistenta. Terapia bronsitei acute la persoanele fara alte boli asociate include mijloace de a scadea frecventa tusei, scaderea febrei si a durerii. Antibioticele nu sunt de obicei indicate. In cazul pacientilor cu alte boli asociate ca: astm, boala pulmonara obstructiva cronica, insuficienta cardiaca, tratamentul este mai elaborat. Majoritatea cazurilor de bronsita acuta se vindeca in 2-3 saptamani si tratamentul la domiciliu este singurul indicat. Tratament ambulator (la domiciliu) Acest tratament include: - ameliorarea tusei prin administrarea de lichide, dropsuri pentru tuse si evitarea expunerii la agenti iritanti; de asemenea se pot administra antitusive, care duc la oprirea tusei sau expectorante care fluidifica secretiile si fac eliminarea lor mai usoara - evitarea cafelei si a alcoolului deoarece acestea favorizeaza deshidratarea - incetarea fumatului sau a expunerii la fum de tigara - repaus, odihna pentru a permite organismului sa elimine infectia - administrarea de acetaminofen (paracetamol), ibuprofen sau aspirina pentru a diminua simptomele (nu se administreaza aspirina sub varsta de 20 de ani) - umidifierea atmosferei din camera (caldura si umiditatea fluidizeaza mucusul si il fac mai usor de eliminat) - inhalarea de beta2-agonisti, care vor dilata caile aeriene si vor diminua wheezing-ul si tusea; acesti compusi poata avea efecte adverse ca tremor si agitatie - antibioterapia, la persoanele cu risc crecut de dezvoltare a complicatiilor; de asemenea antibioticele pot fi administrate la persoanele la care beta2-agonistii nu au avut efect. La majoritatea pacientilor cu tratament la domiciliu, administrarea de antibiotice nu este necesara, deoarece majoritatea cazurilor de bronsita acuta sunt produse de virusuri, iar antibioticele nu au efect pe virusuri. Administrarea de antibiotice fara scop poate determina efecte adverse ale acestora sau aparitia rezistentei anumitor bacterii la acel antibiotic. Rezistenta odata formata va face ca la o alta administrare a antibioticului acesta sa fie mai putin eficient. In cazul prescrierii de antibiotice trebuiesc administrate toate pastilele prescrise, chiar daca simptomele se amelioreaza. In cazul in care nu se administreaza toata reteta este posibil sa ramana microbi restanti.Alte tratamente Corticoterapia poate fi indicata pentru a diminua dificultatea respiratiei, frecventei wheezing-ului sau a acceselor de tuse, in cazul pacientilor cu astm sau boala pulmonara obstructiva cronica. Pacientii care dezvolta complicatii necesita tratament diferit.

 

AMIGDALITA - INFLAMATIA AMIGDALELOR

GENERALITATI

Amigdalita este o infectie sau inflamatie a amigdalelor palatine. Amigdalele sunt mase de tesut limfatic situate de o parte si de alta a gatului, deasupra si in spatele limbii, facand parte din sistemul imun al organismului.

CAUZE

Principalele cauze de amigdalite sunt cele virale si bacteriene. Bacteria cel mai des implicata in producerea amigdalitelor este streptococul beta-hemolitic grup A (SBHGA), care produce de asemenea si angina streptococica.
Alte cauze de amigdalite, rar intalnite la persoanele cu un sistem imunitar sanatos, pot fi cele parazitare si fungice.
Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.

FACTORI DE RISC

Principalul factor de risc pentru amigdalite este contactul apropiat cu o persoana infectata. Picaturi contagioase ce contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata respira, tuseste sau stranuta; infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule infectante. Infectia poate aparea de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase.
Obstructia nazala determina aparitia unei respiratii de tip oral, fapt ce creste riscul de amigdalita.
Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.

 MOD DE TRANSMITERE

Amigdalita este contagioasa la contactul apropiat cu o persoana infectata. Picaturi contagioase ce contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata respira, tuseste sau stranuta; infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule infectante. Infectia poate aparea de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase. Simptomele debuteaza de obicei dupa 2-5 zile de la expunerea fata de agentul infectant.
Amigdalita de cauza streptococica este contagioasa inca din primele faze ale bolii si fara instituirea unui tratament poate ramane asa timp de doua saptamani. Tratamentul antibiotic scurteaza perioada de contagiozitate, o persoana infectata nefiind contagioasa dupa instituirea unui tratament de cel putin 24-48 ore.

SIMPTOME

Principalul simptom al amigdalitelor este prezenta gatului inflamat si dureros la care sa mai adauga alte simptome aditionale. Pot sa fie prezente toate sau cateva din urmatoarele simptome: febra, respiratie urat mirositoare, congestie nazala si guturai, noduli limfatici imflamati, amigdale rosii si inflamate acoperite total sau partial cu puroi, dificultati la inghitire, cefalee (dureri de cap), dureri abdominale, suprafete sangerande pe suprafata amigdalelor, prezenta culturilor bacteriene pe suprafata amigdalelor.
Cand inflamatia gatului este insotita de simptome de tip gripal ca si congestia nazala (aflux excesiv de sange la nivelul nasului), catar (secretii apoase nazale) nazal, stranut si tuse, etiologia este cel mai probabil virala. Infectia virala a amigdalelor se vindeca de obicei fara tratament in aproximativ doua saptamani.
Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38,3 °C, brusc instalata (febra usoara sau subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici, indica de obicei o infectie bacteriana. Prezenta acestor simptome impune consultul medical de specialitate pentru stabilirea diagnosticului, deoarece exista riscul infectiei faringiene streptococice. Cu toate ca angina streptococica este vindecabila de obicei fara tratament, o infectie streptococica netratata conduce la complicatii importante cum ar fi reumatismul articular acut (boala inflamatorie provocata de actiunea toxinelor streptococului beta hemolitic grup A, care provoaca o inflamatie a articulatiilor mari si a inimii).

 MECANISM FIZIOPATOLOGIC

Amigdalitele produse de virusi dureaza in mod normal intre patru si zece zile; infectia bacteriana dureaza putin mai mult. Daca simptomele includ inflamatia gatului, febra peste 38,3 °C si noduli limfatici inflamati, etiologia este cel mai probabil streptococica. Angina streptococica, diagnosticata prin consult medical de specialitate, impune urmarea unui tratament antibiotic.
In unele cazuri, amigdalitele se pot croniciza. Indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) poate fi recomandata pacientilor, tinand cont de trecutul lor de boala faringo-amigdaliana precum si de anamneza si examenul obiectiv.

CONSULT DE SPECIALITATE

Este necesar consultul medicului specialist in una din urmatoarele situatii:
- inflamatia gatului insotita de cel putin doua din urmatoarele semne de infectie bacteriana:
- febra 38,3 °C sau mai inalta
- depozite alb-galbui pe suprafata amigdalelor
- amigdale sensibile si inflamate
- noduli limfatici cervicali (noduli prezenti in zona gatului) inflamati
- dureri abdominale si cefalee (dureri de cap)
- durere severa
- dificultati severe la inghitit
- durere localizata numai pe o parte a gatului
- amigdalita sau inflamatia gatului aparuta dupa contactul cu o persoana infectata
- prezenta a cel putin cinci episoade de amigdalita pe an desi tratamentul adecvat a fost aplicat
- persistenta respiratiei orale, a sforaitului sau a unei voci nazale, groase, ragusite
- semne de deshidratare precum uscarea gurii si a limbii si oligurie (prezenta unui volum urinar scazut).

 MEDICI SPECIALISTI RECOMANDATI

Urmatoarele categorii de medici specialisti pot evalua infectia amigdaliana prin efectuarea de teste rapide, culturi bacteriene sau prescrierea tratamentului antibiotic daca acesta este necesar:
- medicii pediatri
- medicii de familie
- medicii otolaringologi (medici O.R.L, care trateaza nasul, urechile, gatul)
- asistente medicale
- medicii rezidenti
- medicii internisti.
Daca se indica indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) medicul specialist recomandat este medicul otolaringolog (sau medicul O.R.L.-ist).

 EXPECTATIVA VIGILENTA

Expectativa vigilenta este perioada de timp in care pacientul impreuna cu medicul specialist urmaresc evolutia bolii fara a institui tratament medicamentos. Aceasta tactica este potrivita daca amigdalita apare insotita de simptome de tip gripal, de exemplu catarul (prezenta de secretii la nivelul nasului) nazal, congestia nazala, tusea si stranutul. Amigdalitele insotite de aceste simptome sunt cel mai adesea cauzate de virusuri. In cazul amigdalitelor de etiologie virala este preferat tratamentul ambulator (la domiciliu) cu toate ca lipsa oricarui tratament conduce la vindecare in aproximativ doua saptamani. In general, cu cat starea pacientului are mai multe similitudini cu gripa cu atat este mai putin probabil ca etiologia bolii sa fie streptococica.
Atitudinea de expectativa vigilenta nu este potrivita atunci cand amigdalitele se manifesta cu febra de 38,3 °C sau mai inalta sau sunt prezenti nodulii ganglionari inflamati la nivelul gatului (ganglioni cervicali). In cazul in care aceste simptome se asociaza, este necesar un consult medical de specialitate si instituirea promta a tratamentului antibiotic daca etiologia streptococica este evidentiata.

INVESTIGATII

Diagnosticul amigdalitei este rezultatul unui istoric personal al bolii, alaturi de examenul obiectiv al gatului. Un istoric exact al bolii este necesar pentru a determina caracterul recurent al bolii, fapt care poate afecta optiunea terapeutica.
In cazul in care simptomele sunt sugestive pentru angina streptococica, medicul specialist va confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene.Angina streptococica este confirmata in cazul in care sunt prezente trei sau patru din urmatoarele semne sau simptome:
- febra
- depozite albe sau galbui pe suprafata amigdalelor (exudat amigdalian) sau in jurul lor
- noduli ganglionari inflamati sau sensibili la nivelul gatului
- absenta tusei sau stranutului.
Daca este suspectata infectia streptococica, medicul specialist va confirma diagnosticul prin realizarea unui test rapid streptococic si/sau efectuarea unei culturi bacteriene. Ambele teste sunt usor de realizat in cadrul cabinetului medical iar avantajele si dezavantajele acestor proceduri sunt discutate impreuna cu pacientul, pentru a stabili metoda cea mai potrivita de diagnosticare.
In functie de rezultatul acestor teste se va initia sau nu tratamentul antibiotic. Rezultatul acestor investigatii impreuna cu un istoric personal si precis al bolii vor fi luate in considerare in decizia de indepartare chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomie). Prezinta utilitate si testul pentru mononucleoza, in cazul in care virusul Ebstain-Barr, responsabil de etiopatogenia mononucleozei infectioase, este considerat a fi responsabil si de producerea amigdalitei.

TRATAMENT

Tratament - Generalitati

Amigdalitele, au cel mai frecvent o etiologie virala, avand o evolutie favorabila in lipsa tratamentului, infectia rezolvandu-se de la sine. In cazul in care etiologia amigdalitelor este streptococica este necesar instituirea tratamentului antibiotic. Sunt de remarcat semne si simptome ce evidentiaza aceasta etiologie (streptococica) cum ar fi semnele de deshidratare (uscaciunea gurii si a limbii) sau simptome ce indica o complicatie (dureri la nivelul urechii).

Amigdalitele de etiologie virala

Amigdalitele de cauza virala au o evolutie spontana, rezolvandu-se de la sine fara a fi necesar instituirea tratamentului antibiotic.
Virusul Ebstain-Barr, responsabil de producerea mononucleozei infectioase, este implicat si in etiopatogenia amigdalitelor a caror evolutie, in acest caz, este asemanatoare cu infectia produsa de bacterii, perioada de remitere fiind prelungita la cateva saptamani sau mai mult.
Tratamentul ambulator folosind gargara cu apa sarata, lichide calde si medicamente antialgice la copiii peste sase luni ajuta la ameliorarea disconfortului. Antialgicele cum sunt acetaminofenul si ibuprofenul, administrate la copii inlocuiesc de obicei aspirina. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye. Administrarea acetaminofenului inaintea varstei de sase luni se va face numai la indicatia medicului specialist. Multe dintre medicamentele administrate fara prescriptie medicala cum ar fi antisepticele orale, decongestivele nazale sau antihistaminicele, datorita anumitor ingrediente pe care le contin, nu si-au dovedit eficacitatea in ameliorarea disconfortului, nefiind recomandate la copiii cu amigdalita acuta.

Amigdalitele de etiologie bacteriana

In cazul amigdalitelor streptococice tratamentul antibiotic este cel recomandat. Cu toate ca si amigdalitele bacteriene se vindeca de obicei spontan, tratamentul antibiotic previne aparitia complicatiilor poststreptococice care pot aparea dupa o infectie streptococica netratata. In cazul instituirii tratamentului antibiotic, acesta trebuie urmat dupa indicatiile directe ale medicului specialist. Perioada administrarii antibioticelor este exact cea prescrisa de medic, chiar daca simptomele dispar de la inceputul tratamentului. Daca perioada de administrare a antibioticelor nu este respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la medicamentul respectiv si acesta isi va pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Scopul tratamentului ambulator pentru amigdalitele de etiologie virala este controlul simptomelor in timp ce sistemul imunitar lupta pentru neutralizarea infectiei. Cuprinde masuri de ameliorare a disconfortului dat de inflamatia gatului si de simptomele gripale: secretiile nazale, congestia nazala, tusea si stranutul.
Gargara cu apa sarata (1,2 ml. sare la 118,3 ml. apa calduta) de cateva ori pe zi, consumul de lichide calde si administrarea de medicamente antialgice eliberate fara reteta medicala (acetaminofenul) amelioreaza disconfortul datorat inflamatiei.
Medicamentele antialgice sunt recomandate numai copiilor peste sase luni. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye. Tabletele antialgice orale sunt recomandate adultilor in scopul ameliorarii simptomelor dar se contraindica folosirea lor la copii datorita riscului de inec. De asemenea aceste comprimate pot contine anumiti ingredienti daunatori.
Pacientilor infectati li se recomanda odihna si consumul abundent de lichide de rehidratare, supe si sucuri naturale.
De asemenea este utila folosirea unui vaporizator sau umidificator instalat in camera copiilor pentru a asigura confortul.
Dezinfectantele orale, decongestivele nazale si antihistaminicele nu si-au dovedit eficienta sau pot fi chiar daunatoare datorita efectelor secundare. Acest tratament poate fi instituit numai la indicatia medicului specialist.
Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38,3 °C, brusc instalata (febra usoara sau subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici indica de obicei o infectie bacteriana. Angina streptococica, diagnosticata prin consult medical de specialitate, impune urmarea unui tratament antibiotic. De asemenea se recomanda odihna si respectarea exacta a tratamentului prescris.
Repausul la domiciliu este necesar in primele doua zile de tratament antibiotic deoarece contagiozitatea persista in aceasta perioada.Optiuni de medicamente

Amigdalitele de cauza virala au o evolutie spontana, rezolvandu-se de la sine fara a fi necesar instituirea tratamentului antibiotic. Gargara cu apa sarata (1,2 ml. sare la 118,3 ml. apa calduta) de cateva ori pe zi, consumul de lichide calde si administrarea de medicamente antialgice eliberate fara reteta medicala (acetaminofenul) amelioreaza disconfortul datorat inflamatiei. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye.
Dintre antibiotice, penicilina este cel mai frecvent utilizata in tratamentul anginei streptococice. De cele mai multe ori insa si amigdalitele bacteriene se vindeca spontan, tratamentul antibiotic avand ca scop prevenirea complicatiilor (reumatismul poststreptococic) induse de amigdalitele strptococice netratate.

De retinut!

Dezinfectantele orale, decongestivele nazale si antihistaminicele nu si-au dovedit eficienta sau pot fi chiar daunatoare datorita efectelor secundare. Aceste remedii terapeutice nu sunt recomandate copiilor cu amigdalita acuta. In cazul instituirii tratamentului antibiotic, acesta trebuie urmat dupa indicatiile directe ale medicului specialist. Perioada administrarii antibioticelor este exact cea prescrisa de medic si chiar daca simptomele dispar de la inceputul tratamentului, medicatia trebuie continuata pana la neutralizarea completa a infectiei. Daca perioada de administrare a antibioticelor nu este respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la medicamentul respectiv si acesta isi va pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.

Tratament chirurgical

Amigdalectomia (indepartarea chirurgicala a amigdalelor) este considerata o alegere terapeutica in cazul in care apar complicatii serioase, infectii recurente sau infectii cronice care nu raspund tratamentului conservator si afecteaza activitatea zilnica. Acest procedeu este considerat de electie numai dupa ce medicul specialist considera ca istoricul bolii si starea generala permit acest lucru.
Cercetatorii, intr-un studiu recent, au considerat ca amigdalectomia pare sa nu fie superioara perioadei de expectatativa vigilenta in cazul copiilor cu simptome minime sau cu mai putin de trei episoade de amigdalita pe an. Totusi pentru unii copii amigdalectomia este un procedeu care poate imbunatatii calitatea vietii.
Cel mai probabil vor beneficia de amigdalectomie acei copii care prezinta:
- cinci sau mai multe episoade de amigdalita pe an sau au infectie recurenta de cel putin doua ori pe an, cel putin doi ani consecutiv
- infectia prelungeste repausul la domiciliu, interfereaza cu somnul sau cu activitatea zilnica
- amigdalita cu durata de peste trei luni, care nu raspunde la tratamentul medicamentos
- obstructia cailor aeriene
- dificultati la inghitire
- dificultati in vorbire datorita obstructiei nazale
- sangerari abundente ale amigdalelor.
In angina streptococica, amigdalectomia este recomandata in cazurile de amigdalita recurenta care nu raspunde la tratamentul antibiotic sau in situatia in care este amenintata siguranta pacientului.
Noi tehnici de amigdalectomie sunt momentan in studiu. Ablatia prin ultrasunete, ablatia la rece, amigdalectomia prin laser sau diatermoablatia sunt considerate tehnici terapeutice de viitor.De retinut!

Cu toate ca indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) ramane un procedeu frecvent utilizat, in special la copii, momentan nu este la fel de utilizat ca si in trecut.
Amigdalele sunt componente ale sistemului imun si numeroase studii au aratat ca reducerea in viitor a infectiilor prin amigdalectomie nu este atat de semnificativa cat sa acopere riscurile interventiei chirurgicale.
Infectiile tractului respirator superior si amigdalitele sunt mai frecvente la copii si scad pe masura inaintarii in varsta.
Copiii supusi interventiei chirurgicale de inlaturare a amigdalelor necesita ingrijiri speciale si atenta monitorizare cel putin o saptamana postoperator. Parintii trebuie sa ia in considerare necesitatile speciale ale copiilor de dupa interventie, inainte de a lua aceasta decizie impreuna cu medicul specialist.

Alte tratamente

La ora actuala nu exista alte modalitati terapeutice in cazul amigdalitelor.

COMPLICATII

Amigdalitele de cauza streptococica necorespunzator tratate cu antibioterapie, pot evolua spre complicatii ca si infectia urechii si sinusurilor sau zone de infectie localizate in jurul amigdalelor (abces periamigdalian). Dintre complicatiile mai severe cea mai importanta este reumatismul articular acut.
Amigdalitele cronice si recurente pot obstrua calea aeriana superioara cauzand aparitia sforaitului, congestia nazala si respiratie orala. Uneori amigdalita cronica produce complicatii mult mai severe cum ar fi apneea obstructiva de somn (intreruperea respiratiei pe o durata de timp ce apare in timpul somnului) sau complicatii cardiace si pulmonare.

PROFILAXIE

Datorita existentei unei varietati largi de bacterii si virusi implicati in etiologia amigdalitelor, metoda cea mai eficienta de prevenire a imbolnavirii este urmarea normelor de baza de igiena si sanatate.
Este important sa se evite contactul apropiat cu pesoanale infectate. Este recomandata respectarea normelor de igiena, in special in preajma persoanalor infectate, spalatul mainilor si pastrarea obiectelor de igiena (periuta de dinti) numai pentru uz personal. De asemenea este necesara spalarea si dezinfectarea suprafetelor si a obiectelor cu care se vine in contact. Copiii trebuie educati sa foloseasca corect servetelul in cazul in care stranuta sau tusesc sau pentru stergerea nasului. In locurile publice este recomandata folosirea servetelelor dezinfectante pentru curatirea obiectelor care vin in contact cu pielea. Este interzis fumatul in preajma copiilor.